COMUNICAT
15.12.2021
 

   
     
        Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
        La data de 18.12.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila, arestarea preventivă a unui inculpat în vârstă de 73 de ani, reţinut în cauză, din data de 17.12.2021, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal.
        Cererea formulată a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.12.2021 până la data de 16.01.2022, inclusiv.
        Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:
        La data de 17.12.2021, în jurul orei 14,57, persoana vătămată, în vârstă de 67 de ani, în timp ce se afla în curtea imobilului proprietate comună din municipiul Brăila şi pe fondul unui conflict verbal spontan, a fost lovită de inculpat (cumnatul său, în vârstă de 73 de ani), cu un cuţit în zona toracică, provocându-i mai multe plăgi înţepat – tăiate.
        La faţa locului s-a prezentat un echipaj al ambulanţei, care a acordat asistenţă medicală de specialitate persoanei vătămate. Ulterior, aceasta a fost preluată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, Secţia UPU, unde a fost supusă, de îndată, unei intervenţii chirurgicale.
        Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
        Facem precizarea că arestarea preventivă este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, măsură care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.