COMUNICAT
26.11.2021

 


            La data de 25.11.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a unui inculpat (reţinut), cercetat sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal.
            Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, care a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
            Din materialul probator administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, la data de 18.11.2021, în urma unui conflict spontan, inculpatul a aplicat, cu un cuţit, o lovitură, în zona abdominală a persoanei vătămate, prin care a provocat acesteia o plagă înjunghiată, penetrantă, perforantă, transfixiantă, care a interesat stomacul, splina şi mezocolonul transvers cu hemiperitoneu masiv, leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 30 – 40 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în pericol viaţa persoanei vătămate.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
            Facem precizarea că începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.