COMUNICAT
17.11.2021

 




      La data de 17.11.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au solicitat Judecătoriei Galaţi arestarea preventivă a unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii, în concurs, a infracţiunilor de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (2) şi (3) din Codul penal şi violarea vieţii private, prevăzută de art. 226 alin. (1) şi (2).
Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Galaţi, care a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Din materialul probator administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în ziua de 27.09.2021, şi ulterior, inculpatul, folosind un cont de pe o reţea de socializare, i-a solicitat persoanei vătămate, de sex masculin, suma de 1.000 euro, spunându-i că, în cazul în care nu îi va remite suma de bani solicitată, va trimite către rudele şi prietenii acestuia din urmă videoclipuri şi fotografii cu conţinut indecent, pe care persoana vătămată i le trimisese anterior. Având în vedere refuzul persoanei vătămate de a-i remite suma de bani solicitată, inculpatul, în cursul lunii octombrie 2021, în realizarea actelor de ameninţare şi intimidare a persoanei vătămate, a trimis, prin intermediul platformei de socializare, fără drept, un videoclip în care persoana vătămată apărea în ipostaze intime şi indecente.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.