COMUNICAT
14.09.2021
La data de 10.09.2021, Parchetul de pe lāngă Judecătoria Brăila a solicitat
judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila luarea
măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, īncepānd cu data de
10.09.2021, a unei persoane cercetate īn calitate de inculpat pentru săvārşirea,
īn concurs real, a unei infracţiuni de īncălcarea măsurilor dispuse prin
ordin de protecţie, īn formă continuată, prevăzută de art. 47 alin. (1) din
Legea nr. 217/2003 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal
(6 acte materiale) şi a două infracţiuni de ameninţare, prevăzute de art.
206 alin. (1) din Codul penal.
Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul
Judecătoriei Brăila, care a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de
inculpat pentru o perioadă de 30 de zile.
Din materialul probator administrat īn cauză pānă la acest moment al urmăririi
penale, s-a reţinut că, īn baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a
īncălcat obligaţiile impuse īn sarcina sa prin ordinul de protecţie emis de
către instanţa de judecată, prin faptul că, la datele de 27.08.2021, 29.08.2021,
01.09.2021 şi 04.09.2021, respectiv la data de 05.09.2021, s-a deplasat la
domiciliul persoanelor vătămate şi s-a apropiat la o distanţă mai mică de 200
metri faţă de acestea şi de imobilul acestora situat īn municipiul Brăila.
De asemenea, la data de 04.09.2021, īn jurul orelor 1100, īn timp ce se afla īn
faţa imobilului aceloraşi persoane vătămate şi pe fondul consumului de băuturi
alcoolice, inculpatul le-a adresat acestora ameninţări cu exercitarea unor acte
de violenţă.
Cercetările continuă īn vederea lămuririi tuturor īmprejurărilor cauzei şi
stabilirii răspunderii penale.
Precizăm că īnceperea urmăririi penale īn cauză, respectiv punerea īn
mişcare a acţiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de
Codul de procedură penală, avānd ca scop crearea cadrului procesual de
administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, īn nicio situaţie, să
īnfrāngă principiul prezumţiei de nevinovăţie.