COMUNICAT
23.06.2021
Biroul de informare publică şi
relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Galaţi este
īmputernicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La data
de 18.06.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Galaţi au
solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de doi
inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvārşirii, īn concurs, a infracţiunilor de
tentativă la omor, prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 188
alin. (1) din Codul penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută
de art. 371 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul
penal.
Cererea a
fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Galaţi,
care a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi,
pentru o perioadă de 30 de zile.
Din probele
administrate pānă la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, īn ziua de
14.06.2021, īn jurul orei 2030, īn timp ce se aflau pe terasa unui bar situat
īntr-o localitate din judeţul Galaţi, īn prezenţa mai multor persoane şi pe
fondul unui conflict spontan, un inculpat a aplicat unei persoane o lovitură cu
pumnul īn zona feţei, iar alt inculpat a aplicat aceleiaşi persoane vătămate o
lovitură cu sabia īn zona capului, lovitură īn urma căreia persoana vătămată a
căzut la pămānt.
Īn baza
aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au continuat să lovească victima
cu sabia, cu pumnii şi picioarele, provocāndu-i acesteia multiple plăgi tăiate,
zone excoriate, echimoze - leziuni traumatice īn zone de importanţă vitală.
Prin violenţa
acţiunilor, inculpaţii au provocat o stare de panică persoanelor aflate īn
locaţia respectivă.
Cercetările
continuă īn vederea lămuririi tuturor īmprejurărilor cauzei şi stabilirii
răspunderii penale.
Facem
precizarea că īnceperea urmăririi penale şi punerea īn mişcare a acţiunii penale
sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, avānd
ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi
care nu pot, īn nicio situaţie, să īnfrāngă principiul prezumţiei de nevinovăţie.