COMUNICAT
11.05.2021

 



        Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

        La data de 09.05.2021, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat, Tribunalului Galaţi, arestarea preventivă a unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de dispoziţiile 32 alin. 1 Cod penal raportat la art.188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 199 Cod penal.
        Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, la data de 30.04.2021, inculpatul a aplicat, în mod repetat, unui membru de familie, lovituri în zona capului, în zona membrelor superioare şi inferioare, folosind o bâtă şi un cosor, cauzându-i leziuni traumatice constând în fractură cu deplasare, epifiză distală ulna dreaptă, echimoze, excoriaţii, plăgi contuze, care necesită pentru vindecare 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale.
        Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Galaţi, care a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru 30 de zile.
        Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
        Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.