COMUNICAT
10.03.2021
Biroul de informare publică şi
relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila este
împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La data de 09.03.2021, procurorii din
cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat judecătorului de
drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila, arestarea preventivă a
unei persoane, cercetată în calitate de inculpat, pentru săvârşirea, în concurs
real şi în formă continuată, a trei infracţiuni de furt calificat (două acte
materiale, şase acte materiale, respectiv trei acte materiale).
Cererea a fost admisă de judecătorul
de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila, care a dispus arestarea
preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
Din materialul probator administrat
în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că, în perioada
30.11.2019 – 08.03.2021, în baza unor rezoluţii infracţionale distincte şi la
diferite intervale de timp, inculpatul a pătruns, fără drept, prin efracţie şi
pe timp de noapte, singur sau împreună cu alte persoane minore, în domiciliul
unei persoane, precum şi în mai multe unităţi comerciale de pe raza municipiului
Brăila, de unde a sustras diverse sume de bani şi produse (preponderent pachete
de ţigări), cauzând astfel un prejudiciu total de 43.000 lei.
Cercetările continuă în vederea
lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Facem precizarea că începerea
urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea
preventivă sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură
penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a
probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul
prezumţiei de nevinovăţie.