COMUNICAT DE PRESĂ
19.03.2020

 



Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 18.03.2020, ora 14.51, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi – Secţia 5 Poliţie au fost sesizate de către Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi, cu privire la faptul că un cetăţean bulgar, internat în spital şi suspectat de infecţie cu COVID-19, a fugit din spital, după ce a tăiat plasa de protecţie a geamului de la salonul unde era izolat. După aproximativ 15 minute, cetăţeanul bulgar a fost depistat de către lucrătorii de poliţie, la ieşirea din municipiul Galaţi, într-un microbuz ce se îndrepta spre Bucureşti, în care se mai aflau alte 7 persoane.
Faţă de persoana în cauză s-a luat măsura transportării cu izoleta la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi, iar cele 7 persoane cu care acesta a intrat în contact au fost conduse în vederea internării într-un centru de carantină.
La data de 18.03.2020, în jurul orei 23.37, aceiaşi persoană a fost observată de echipajul de jandarmi ce asigura paza Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi, în timp ce încerca să sară gardul instituţiei, fiind din nou condus în salonul unde era internat.
Facem precizarea că, cetăţeanul bulgar nu este confirmat ca fiind infectat cu COVID-19, ci doar suspectat de contractarea acestui virus.
A fost întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 alin.(1) din Codul penal.