COMUNICAT DE PRESĂ
18.06.2019
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de:
- conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art.336 alin.(1) din Codul penal;
În fapt, s-a reţinut că, la data de 05.01.2018, în jurul orei 0150, inculpatul a condus autovehiculul marca BMW pe drumurile publice din municipiul Galaţi, având o îmbibaţie alcoolică de 1,85 g/l alcool pur în sânge.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a acceptat încadrarea juridică stabilită de procuror, fiind de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Prin acordul încheiat procurorii au stabilit, împreună cu inculpatul, aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 1 an, a cărei executare urmează să fie suspendată sub supraveghere pe un termen de 2 ani, inculpatul urmând să presteze şi o muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 60 de zile în cadrul Primăriei Grindu sau Primăriei Jijila.