COMUNICAT

11.05.2018

 

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

         Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului Varvara Paul pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.

        Cererea a fost admisă de către Tribunalul Brăila, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă dispunând emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul  Varvara Paul pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.05.2018 până la data de  08.06.2018, inclusiv.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în seara de 9.05.2018, ora 2100, inculpatul Varvara Paul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură de cuţit în zona toracelui posterior drept provocându-i leziuni toraco pulmonare şi hepatice produse prin lovire activă unică, cu corp tăietor înţepător, leziuni care necesită îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 25 – 30 zile în caz de evoluţie favorabilă şi care îi pun viaţa în primejdie.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii  penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.