COMUNICAT

11.04.2018

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Galaţi este īmputernicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 10 aprilie 2018, procurori din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul IRINOIU NEGOIŢĂ NICOLAE (reţinut), cercetat pentru săvārşirea, īn stare de recidivă, a unei tentative la infracţiunea de omor calificat şi a unei infracţiuni de viol.      

Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă, dispunānd luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Irinoiu Negoiţă Nicolae, pentru 30 de zile.                                                                                          

         Din probele administrate pānă īn acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, īn ziua de 8 aprilie 2018, inculpatul IRINOIU NEGOIŢĂ NICOLAE, din localitatea Iveşti, judeţul Galaţi, īn scopul de a īntreţine raporturi sexuale cu o femeie īn vārstă de 82 de ani, a urmărit-o pe aceasta īn toaleta bisericii Sf. Gheorghe din aceeaşi localitate. Inculpatul Irinoiu Negoiţă Nicolae i-a aplicat multiple lovituri de pumn īn zona feţei şi īn diferite zone ale corpului, provocāndu-i următoarele leziuni traumatice: un traumatism cranio facial cu hematom subdural, tumefieri stg. echimoze palpebrale bilaterale, piramidă nazală peribucale şi la nivelul buzelor, echimoze pe suprafaţa anterioară a gātului şi toracelui, fracturi ramură verticală mandibulă bilateral, fracturi costale anterioare CIII-CIV bilateral, fracturi aripă iliacă.

La aceeaşi dată, inculpatul IRINOIU NEGOIŢĂ NICOLAE, a īntreţinut, prin constrāngere, un raport sexual cu victima menţionată anterior.

          Cercetările continuă īn vederea lămuririi tuturor īmprejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii  penale.

Facem precizarea că īnceperea urmăririi penale şi punerea īn mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, avānd ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, īn nicio situaţie, să īnfrāngă principiul prezumţiei de nevinovăţie.