COMUNICAT

29.03.2018

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Galaţi este īmputernicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 28 martie 2018, procurori din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Galaţi, au solicitat Tribunalului Galaţi,  luarea măsurii arestării preventive faţă de  inculpatul POPA FLORIN, cercetat pentru săvārşirea, īn stare de recidivă, a infracţiunilor de omor calificat, viol şi violare de domiciliu.      

Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă, dispunānd luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Popa Florin, pe o durată de 30 de zile.                                                                                                    

Din probele administrate pānă īn acest moment al urmăririi penale, a rezultat că  īn seara de 03.11.2017, inculpatul Popa Florin, a pătruns fără drept īn curtea unei victime īn vārstă de 76 de ani, din localitatea Cerţeşti, judeţul Galaţi, după care īn camera unde era aceasta şi īmpotriva voinţei victimei a īntreţinut raporturi sexuale cu aceasta.

Ulterior pentru a-şi ascunde urmele, inculpatul  Popa Florin a exercitat mai multe acte de violenţă asupra victimei, prin comprimarea toracelui īntre mijloc contondent şi plan dur, cu fracturi costale bilateral, rupturi pulmonare bilateral, hemopneumotorax drept, pneumotorax stāng şi obturarea căilor respiratorii superioare cu mijloc contondent, acestea conducānd la moartea victimei.

Cercetările continuă īn vederea lămuririi tuturor īmprejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că īnceperea urmăririi penale şi punerea īn mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, avānd ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, īn nicio situaţie, să īnfrāngă principiul prezumţiei de nevinovăţie.