COMUNICAT

07.02.2018

 

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 5 februarie 2018, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul minor H.C.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 din Codul penal cu aplicarea art. 113 alin. (3) din Codul penal.

          Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că,  în dimineaţa de 04.02.2018, în jurul orei 01,16, în timp ce se aflau în curtea căminului cultural din comuna Rădeşti, judeţul Galaţi, inculpatul minor H.C.I. a lovit cu un cuţit în zona sternului, o persoană vătămată minoră, cauzându-i o plagă înţepat-tăiată, ce necesită pentru vindecare 6 – 7 zile de îngrijiri medicale. 

           Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă, dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul minor H.C.I. pe  o durată de 30 de zile. 

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale  procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.