COMUNICAT

09.10.2017

 

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au solicitat instanţei de judecată, la data de 26.08.2017, luarea măsurii arestării preventive, a inculpatei Florea Ionica, în cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (3 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Din materialul probator administrat până în această fază a procesului penal, în sarcina inculpatei Florea Ionica s-a reţinut faptul că perioada noiembrie 2015 - august 2016, în calitate de reprezentant al S.C. ROYAL TRAVEL COMPANY S.R.L., societate care nu este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului, a indus în eroare mai multe persoane fizice pe care le-a determinat să achite diverse pachete turistice şi a emis vouchere care aveau aplicată o ştampilă falsă, atestând rezervările şi plata serviciilor turistice.

Inculpata, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase şi prin folosire de mijloace frauduloase a obţinut un folos material injust, producând prejudicii persoanelor vătămate în valoare totală de aproximativ 7.000 lei.

Prin încheierea din data de 26.08.2017, Judecătoria Galaţi a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatei, dispunând luarea faţă de inculpata Florea Ionica măsura preventivă a controlului judiciar.

Având în vedere că inculpata Florea Ionica şi-a continuat activitatea infracţională, cu acelaşi mod de operare, la data de 02.10.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive.

La data de 30 august 2017 şi la data de 05 septembrie 2017, inculpata după ce a luat legătura cu persoana vătămată STS, a încasat de la acesta contravaloarea sumei de 3 247 lei cu titlu de avans şi 540 lei cu titlu de plată finală, pentru contravaloarea unui sejur în Bulgaria. Totodată, persoanele vătămate PSA, CVE, VA şi CA au formulat plângeri penale, având în vedere că acestea au fost induse în eroare de către inculpată, care a continuat activitatea infracţională, determinându-le pe acestea să achite contravaloarea unor pachete turistice, fără a mai achiziţiona de la furnizor aceste servicii, cu scopul de a obţine un folos material injust.

Prin încheierea din 02.10.2017, Judecătoria Galaţi a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpata Florea Ionica prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Galaţi, din data de 26.08.2017, cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor cauzei.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.