COMUNICAT DE PRESĂ

24.07.2017

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de:

- tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin.(1) din Codul penal  raportat la art. 188 alin.(1) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin.(1) din Codul penal.

 

Cererea a fost admisă de către Tribunalul Brăila, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat, pe o durată de 30 de zile.

 

            Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în seara de 20.07.2017, inculpatul din municipiul Brăila, str. Mihai Bravu, nr. 326, a înjunghiat-o pe soţia sa, persoana vătămată, pe fondul unui conflict spontan motivat de suspiciunea acestuia că soţia sa i-ar face farmece, şi i-a provocat mai multe plăgi penetrante, în diferite zone ale corpului.

 

Manifestarea deosebit de violentă a inculpatului constând în înjunghierea soţiei sale este cu atât mai gravă, deoarece a avut  la bază o motivaţie nereală, neavând loc  pe fondul unui conflict conjugal de o anumită  consistenţă, ci pe fondul unor suspiciuni neîntemeiate.

            Săvârşirea faptei  în  circumstanţele descrise  anterior este susceptibilă, în ipoteza lăsării în libertate a inculpatului, să creeze sentimente de revoltă şi indignare în rândul membrilor societăţii, precum şi de neîncredere în eficienţa sistemului judiciar. Este de precizat şi faptul că lăsarea în libertate a inculpatului, care a exercitat actele de violenţă descrise anterior, poate induce în rândul membrilor familiei şi al vecinilor temerea că o nouă infracţiune similară se poate săvârşi oricând, cu atât mai mult cu cât inculpatul a afirmat că şi în situaţia în care s-ar despărţi de soţia sa şi ar trăi separat, el este convins că aceasta va continua să-i facă rău, motiv pentru care a şi luat hotărârea să-i suprime viaţa, iar o continuare a convieţuirii cu aceasta nemaiputând fi posibilă.

 

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii  penale.

 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.