COMUNICAT

09.11.2016

 

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 09 noiembrie 2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi – Secţia penală  luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Mihăilă Ionel, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

             Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Mihăilă Ionel  pe o durată de 30 de zile. 

             Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în seara zilei de 07.11.2016, pe fondul unor motivaţii de ordin         mistico - religios şi a unui mod de manifestare, caracterizat de un grad de violenţă extremă, inculpatul Mihăilă Ionel în vârstă de 37 de ani, a procedat la atacarea propriei sale mame, victima M.M. în vârstă de 71 de ani, la înjunghierea efectivă şi repetată a acesteia în zona gâtului şi decapitarea acesteia, folosindu-se în acest sens de un cuţit de bucătărie şi de forţa mâinilor.

            Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

             Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.