COMUNICAT

17.10.2016

 

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Galaţi este īmputernicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

            La data de 14.10.2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat, pentru săvārşirea infracţiunii de tentativă la omor.

           Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Galaţi a respins cererea şi a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat, hotărārea astfel pronunţată fiind contestată de Parchetul de pe lāngă Tribunalul Galaţi.        

             Din probatoriul administrat īn cauză, pānă la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că la data de 19.08.2016 inculpatul (48 de ani), a lovit-o pe persoana vătămată īn vārstă de 72 de ani, cu un corp contondent (bātă sau coada unei unelte agricole) o singură dată, īn cap, determinānd căderea acesteia pe asfalt şi producerea unui hematom subdural, care i-a pus īn primejdie viaţa şi a impus intervenţia chirurgicală neurologică.

         Cercetările continuă īn vederea lămuririi tuturor īmprejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că īnceperea urmăririi penale şi punerea īn mişcarea a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, avānd ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, īn nicio situaţie, să īnfrāngă principiul prezumţiei de nevinovăţie.