COMUNICAT

13.07.2016

 

 

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

            Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Galaţi luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Croitoru Cristi, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

            Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă dispunând emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Croitoru Cristi, pe o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că la data de 29.06.2016, inculpatul Croitoru Cristi a aplicat persoanei vătămate I. D. mai multe lovituri cu pumnii în zona capului,  în zona toraco – abdominală, precum şi cu piciorul în zona spatelui, provocându-i acesteia un traumatism toracic cu hemopneumotorax compresiv, cu insuficienţă respiratorie acută severă, leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcarea a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.