COMUNICAT

05.04.2016

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 04.04.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a fost sesizat de către  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila  cu privire la faptul că în cursul acestei zile, pe str. Sos. Râmnicu Sărat din municipiul Brăila a avut loc un accident de circulaţie grav soldat cu vătămarea corporală a unei persoane şi decesul altor cinci victime.

În urma verificărilor efectuate până în prezent, organele de cercetare penală au constatat că, la data de 04.0.402016, N.M, agent de securitate la SC M. S. SRL BRĂILA, în timp ce conducea autoturismul marca „Renault Megane”, proprietatea MSC R. S. SRL Bucureşti, pe str. Sos. Râmnicu Sărat din municipiul Brăila, pe fondul vitezei excesive şi a deplasării pe contrasens a încercat să evite impactul cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus, motiv pentru care a virat brusc stânga. Conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns într-o staţie de autobuz unde a lovit un grup de persoane care aşteptau autobuzul.

Conducătorul auto N.M a fost transportat şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila - Secţia Terapie Intensivă unde s-a constatat că a suferit leziuni traumatice ale membrelor inferioare şi zonei toracice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge şi urină, în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice şi a consumului de substanţe psihoactive.

Urmare accidentului a fost distrus (rupt) stâlpul de susţinere al copertinei staţiei de autobuz, gardul imobilului cu nr. 67, iar autoturismul condus de N.M. a fost avariat în proporţie de 70%.

            Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată reprezintă o  etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.