COMUNICAT DE PRESĂ

16.03.2016

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi,  este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

 

 

             Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au solicitat, la 14.03.2016, luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Mândru Ciprian, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ultraj şi Braşov Marian, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ultraj.

            Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Galaţi a admis propunerea parchetului şi a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi pe o durată de 20 de zile.

 

            Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment, a rezultat faptul că, la data de 13.03.2016, în jurul orei 2000, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi - Secţia 2 Rurală Smârdan a oprit în trafic un autoturism, care circula pe DJ 251 din comuna Pechea, judeţul Galaţi, având defecţiuni la sistemul de iluminare. Din autoturism au coborât inculpaţii Mândru Ciprian şi Braşov Marian, care au exercitat acte de ameninţare asupra celor trei poliţişti care făceau parte din echipaj, inculpatul Braşov Marian exercitând şi acte de violenţă asupra a doi dintre aceştia.

 

       Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale pentru toţi participanţii la săvârşirea infracţiunii.

       Precizăm că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.