COMUNICAT

05.02.2016

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat instanţei de judecată internarea medicală provizorie nevoluntară până la însănătoşire a suspectului M. E., cercetat pentru săvârşirea, în concurs real, a 4 infracţiuni de lovire sau alte violenţe.

Cererea a fost admisă de instanţa de judecată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila dispunând internarea nevoluntară până la însănătoşire a suspectului M. E. într-o unitate specializată de asistenţă medicală, măsură aptă să înlăture pericolul concret şi actual pe care acesta îl reprezenta pentru siguranţa publică.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în ziua de 02.02.2016, între orele 07.30 – 08.30 suspectul M. E. a lovit, cu pumnii în zona feţei şi a capului, un număr patru persoane vătămate, pe raza municipiului Brăila.

Din cercetările efectuate până în prezent rezultă suspiciunea rezonabilă că M. E. suferă de afecţiuni de natură psihică, lăsarea acestuia în libertate constituind un pericol concret şi actual pentru siguranţa publică.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.