COMUNICAT

21.07.2015

 

  

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat arestarea preventivă, în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data prinderii şi încarcerării, a inculpaţilor Sipică Cornel şi Feraru Vasile-Marian, zis „Dileală", cercetaţi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

Cererea a fost admisă de către Tribunalul Brăila, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă dispunând emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru cei doi inculpaţi.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în data de 12.07.2015, inculpaţii şi autori necunoscuţi i-au aplicat persoanei vătămate D.C.C. lovituri în zona din faţă şi spate a trunchiului.

După căderea acesteia a fost lovită de mai multe ori cu bâta în zona capului. Persoana vătămată a prezentat un traumatism cranio cerebral mediu, fractură fronto-temporo-parietală dreapta, hematom subdural fronto-temporo-parietal drept, traumatism toracic şi abdominal prin agresiune, leziuni ce au necesitat 75-80 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcarea a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.