COMUNICAT

10.03.2015

 

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului Amza Cornel, cercetat sub aspectul săvârşirii în concurs a două infracţiuni de proxenetism.

Cererea a fost admisă de către Tribunalul Brăila, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă dispunând emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Amza Cornel, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 06.03.2015 şi până la data de 04.04.2015 inclusiv.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că inculpatul Amza Cornel este administratorul S.C. „A. S.” S.R.L. şi deţine o spălătorie auto în municipiul Brăila. La etajul spălătoriei funcţionează un cafe-bar.

Inculpatul Amza Cornel s-a căsătorit cu A.C.V., iar la scurt timp după căsătorie acesta a determinat-o să se deplaseze în oraşul Madrid din Spania pentru a  practica prostituţia. Sumele de bani obţinute de aceasta din practicarea prostituţiei, respectiv 3.560 euro, au fost trimise în ţară inculpatului prin diverse moduri, în special prin tranzacţii bancare.

Din anul 2010, cu mici întreruperi, la S.C. „A. S.” S.R.L., a fost angajată în diverse posturi  A.V., cu care inculpatul a iniţiat o relaţie de prietenie.

În luna februarie - martie 2012, inculpatul Amza Cornel a înlesnit acesteia obţinerea unei noi cărţi de identitate pe adresa lui de domiciliu, întrucât cea veche îi expirase, iar în luna mai 2012 i-a facilitat acesteia practicarea prostituţiei în localitatea Madrid din Spania, în acelaşi club unde se prostitua şi A.C.V.

 În luna octombrie 2012, A.V. a solicitat şi i-a fost eliberat un paşaportul turistic, iar inculpatul Amza Cornel i-a plătit acesteia un bilet de avion către Elveţia, în vederea practicării prostituţiei. Acesta practică şi în prezent prostituţia în diverse localuri din Elveţia. Sumele de bani obţinute de aceasta din practicarea prostituţie, respectiv 294.472,11 lei, le-a trimis în ţară inculpatului prin tranzacţii bancare, fie pe numele lui, fie pe numele unor angajaţi sau prieteni ai acestuia.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcarea a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.