COMUNICAT

07.01.2015

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 05.01.2015, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat Tribunalului Brăila – Secţia penală luarea măsurii internării provizorii, într-o unitate specializată de asistenţă medicală, a suspectului Belu Cristian până la însănătoşire sau până la ameliorarea stării de sănătate.

Instanţa de judecată a admis cererea astfel formulată, iar prin încheierea din 06.01.2015 a dispus internarea nevoluntară a suspectului Belu Cristian pe o durată de 30 de zile, până la efectuarea expertizei psihiatrice.

Din probele administrate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că în perioada 30.12.2014 – 02.01.2015, suspectul Belu Cristian a aplicat mai multe lovituri în zona capului, cu un corp tăietor despicător, victimei B.C., lovituri care au determinat hemoragie externă consecutivă plăgilor despicate ale gâtului, cu interesarea arterei carotide de partea stângă şi, în cele din urmă, decesul victimei.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.